Pentru ca mi-s femeie ocupata, dar totusi gospodina la casa mea, treaba asta cu gatitul devine uneori complicata. N-o complic eu, dar o complica adesea treaba, traficul, si toate celelalte chestiuni care “iti iau timp”. Asa ca, in timpul saptamanii fac papa din ala care merge mai repede, gen gratare-paste-salate, iar la sfarsit de saptamana, stau la cratita ceva mai mult. Ca-mi place.

Doar ca intre timp ce se face mancarea, arunc cate un ochi pe bloguri si site-uri care-mi plac, vorbesc la telefon, cum ar veni, sunt si eficienta. Nu imi place sa pierd timpul 🙂 Sau, nu degeaba.
Chiar daca-s traditionala in suflet, nu-s traditionala prea des cand vine vorba de retetele pe care le aleg.
Asa ca, in afara de vreo 2, 3 preferate traditionale, ma inscriu in modernitate 🙂

Papricasul de pui este unul din felurile traditionale de mancare pe care il ador, si imi place sa il fac. In ultima vreme l-am tot facut. In general il fac din pulpe, fie ele de sus, fie ele de jos, dar am zis ca data viitoare il fac din piept de pui.
Eu nu-s cu cantitatile, cine a mai ajuns pe aici stie deja asta, nici cantar nu am in bucatarie, dar o sa imi iau. Ca asta zic de 2 ani, doar ca nu gasesc timp. 🙂

Eu am facut acest minunat papricas ardelenesc de pui pentru doua burti flamande, intr-o dupa amiaza de sambata, lenesa si mult asteptata dupa o saptamana incarcata.

Asadar, eu am pus asa:

10 copanele de pui
1 ceapa mare
1 ardei rosu , dolofan de`a dreptul
1 ardei galben-verde, mai subtirel, mai cu silueta
2, 3 catei de usturoi
1 legatura proaspata de patrunjel
vreo 200-300 de smantana de casa
boia, piper, sare, toate dupa gust si dupa tensiune.

Am pornit de la premisa ca aceste cantitati vor ajunge pentru 2 zile, dar n-a fost sa fie chiar asa. Socoteala…

Am vazut metode si metode de preparare a papricasului ardelenesc de pui. Ca pui aia, apoi aia, apoi scoti, si tot asa mai departe. Eu il fac dupa cum am vazut la mama si la bunica. Asta mi se pare varianta cea mai buna.

Am trantit ceapa taiata cubulete intr-un vas antiaderent, binenteles, si n-am lasat-o sa stea acolo singura, doar sa isi schimbe putin culoarea din cauza asteptarii, am pus copanelele alaturi de ceapa, la bine si la greu.
Am citit variante cum ca pulpele de pui ar trebui puse fara pielita. Eu le pun cu tot cu pielita, ca ne place, si nu discriminam nimic.
Dupa vreo cateva minute dupa ce s-au imprietenit acestea, trimit ardeiul rosu in tigaie, ca-i mai mare si mai dolofan. Dupa vreo 2, 3 minute il acompaniaza si suratul galben-verde, tot in varianta de cubulete. Apoi boia, piper, cat crezi ca e politicos.
Acum incepe sa miroasa asa, ca in copilarie. Asta e si momentul in care barbatul incepe sa se plimbe prin bucatarie. Altfel, ii e frica. Doar ca mirosul cel ametitor, te face mai flamand si mai curajos in bucatarie.
Acum incepe si partea aia cu zeama ce o lasa ardeii, carnea, ceapa. N-am zis ca ulei pun doar un strop, dar zic acum.
Si stau ele asa, din ce in ce mai multe minute, se intoarce in ele, se privesc, tu pe ele, ele intre ele, ele pe tine, si tot asa. Cand e focul mai intetit, se adauga un paharel mic de apa f calda.
Mai lasam asa niste minute, apoi ne pregatim de smantanit. Se iau cateva linguri de sos din tigaie si se amesteca cu smantana. Eu nu amestec cu faina, nu ma inscriu in religia aia, cine vrea, sa o faca pe stomacul si ficatul lui 🙂

Si mai lasam asa, vreo 3 minute, in functie de cat de rumenita e toata treaba, si ne pregatim de mancat.
Nu inainte de a adauga patrunjel din belsug. Nu va zgarciti cu el 🙂

Eu am facut garnitura ba cartofi natur, ba piure de cartofi. Dar am mancat nu de mult undeva o varianta minunata cu galuste. Asta e musai de incercat 🙂

Comments

comments