Opera leather gloves
Ceea ce ma deranjeaza pe mine la toata “cultura cumparaturilor” este ca femeile cumpara din ce in ce mai mult si din ce in ce mai prost… Nu mai sunt interesate sa poarte o poseta din piele naturala, fina, le prefera pe cele de un sezon (care asa si arata), nu mai pun accent pe eleganta, mai mult pe “sa nu port o haina de prea multe ori, caci ce va spune lumea…” si asa mai departe. Tot consumerismul asta ne-a facut mai putin atente la lucrurile cu adevarat feminine…
- Cate femei mai au un guler de blana care il ataseaza la o tinuta speciala?
- Cate au genti putine si foarte bune, care se pot purta ani de zile, aproape zilnic, fara nicio reparatie?
- Cate au o pereche de manusi de piele negre, simple, fine…?
- Cate elemente din garderoba ati putea lasa mostenire?
Daca raspunsul este negativ de fiecare data…
Eu ador piesele eterne pe care le poate avea o femeie si pe care le poate purta toata viata… Elemente vintage care devin vintage in dulapurile noastre, lasate mostenire dintr-o generatie in alta… Nu elemente “patinate”, proaspat cumparate, care se vand cu titlul de vintage…
Un astfel de exemplu sunt manusile de piele cu lungime pana la cot; numele lor international e mult mai interesant, opera gloves, caci e lungimea manusilor clasice, lungi, care, cel mai adesea se purtau cu ocazia evenimentelor mari, la baluri, opera, teatru… etc… Desigur, manusile de piele de lungimea asta rivalizeaza cu cele de catifea, la care e neaparat sa purtam un inel statement sau o bratara la fel de declarativa…
Ce coincidenta draguta, voiam sa iti scriu aici de manusile mele cele mai dragi. Sunt verde smarald, acopera incheietura, iar sambata – la intalnirea bloggeritelor – Adela mi le-a complimentat 🙂 Imi doresc mult unele de piele in aceeasi nuanta, sau poate un rosu inchis, feminin.